Archive for month

mai, 2024

Povestea celui mai bogat primar din România: Petre Iacob (Popești-Leordeni), avere de peste 100 milioane de euro!

Petre Iacob, afaceri inclusiv cu Nuțu Cămătaru și Clanul Sportivilor!

Despre Petre Iacob ați auzit, probabil, destul de multe lucruri până acum. La fel de probabil, majoritatea se referă la două aspecte: este considerat cel mai bogat primar din România, cu o avere de 100 milioane euro, pe care cu greu ar putea să o justifice dacă instituțiile abilitate i-ar investiga serios afacerile; este individul pentru care zicala „a furat, dar a și făcut” a trebuit modificată ca să fie conformă cu realitatea – „a furat și nici n-a făcut nimic”!

Iacob Petre este în funcția de primar al orașului Popești-Leordeni de 12 ani, adică de trei mandate. În tot acest timp, orașul (care a primit acest statut în 2004), a fost scena pe care Iacob a reușit să își clădească averea incredibilă, asigurându-se că el (și toată familia lui, după cum veți vedea în articol), deține monopol pe tot ceea ce înseamnă Urbanism. Adică pe terenuri, autorizații de construire etc.

Read More

Povestea celui mai controversat și mai bogat primar din România: Petre Iacob – Popești-Leordeni

Petre Iacob, cunoscut ca „Pitre”, primar la orașului Popești-Leordeni, este considerat cel mai bogat primar din România, cu o avere de peste 100 de milioane de euro. Și, pe cât de mare e averea, pe atât de controversată este. Vă prezentăm teaserul unei anchete jurnalistice marca Mâini Curate. Și vă invităm să țineți aproape pentru că urmează dezvăluiri incendiare despre mafia din Popești-Leordeni și legăturile clanurilor interlope cu lumea politică din județul Ilfov, într-un amplu reportaj pe care îl vom publica în curând!

Giovanni Falcone, Maxi Trial și sacrificiul suprem în lupta antimafia

Giovanni Falcone este un nume obligatoriu de pronunțat atunci când vorbești despre lupta împotriva crimei organizate. Curajul lui în misiunea pe care și-a asumat-o atât de conștient de finalul care îl aștepta (și pe care l-a intuit de atâtea ori) nu poate fi pus nicio secundă la îndoială. Giovanni Falcone a inspirat și continuă să inspire generațiile viitoare de magistrați și procurori. Viața lui este studiu de caz în marile instituții de învățământ de profil, iar povestea lui este cea a unui erou solitar și drept care se luptă cu o armată de criminali feroce.

Read More

Mâini curate – „mani pulite„ – una dintre cele mai vaste operațiuni anticorupție din Europa Occidentală postbelică

„Mâini Curate” a fost una dintre cele mai vaste operațiuni anticorupție din Europa Occidentală postbelică, declanșată în Italia acum 20 de ani. Un grup de cinci procurori din Milano a deschis o anchetă care urma să dezvăluie lumea afacerilor necurate din spatele sistemului politic italian.

Read More